Statusuri despre prietenie
Prietenia este egalitate armonioasă. a Pitagora
Prietenia înseamnă a fi frate şi soră, două suflete ce se ating fără să se confunde, două degete ale aceleiaşi mâini. Victor Hugo
Prietenia este închisoarea sufletului de bună voie în trup străin. a Dimitrie Cantemir
E mai ruşinos să nu ai încredere într-un prieten decât să fii înşelat de el. a Arthur Schopenhauer
E bine să te înduioşezi de nenorocirea prietenilor tăi, dar mai bine este să le vii în ajutor. a Voltaire
Virtutea este fundamentul amiciţiei; pentru a o păstra nu este nevoie decât de caritatea reciprocă. Această este simplă şi nu are nevoie de farduri, nu cere nimic din cele exterioare. Şi dacă ea găseşte multe avantaje fără a le caută (căci cine ar putea enumera foloasele şi farmecele prieteniei?), caritatea n-are nevoie de stimuli exteriori, este mulţumită de ea însăşi, ea este pentru sine un pinten şi o recompensa. a Francesco Petrarca
Acordul felului de a gândi naşte prietenia. a Democritus
Frecventarea prietenilor să-ţi fie că o şcoală şi convorbirea cu ei, învăţătura. Fă-ţi din prietenul tău un învăţător şi uneşte prin el foloasele intructiei cu plăcerea conversaţiei. a Baltasar Gracian
Alături de un prieten adevărat este cu neputinţă să ajungi la neznadejde. a Honore de Balzac
Prietenia îndoieşte bucuriile şi înjumătăţeşte necazurile. a Francis Bacon
Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri. a Aristotel
Ţine-ţi prietenii aproape, iar duşmanii a şi mai aproape. a Sun Tzu
Vor există mereu oameni care te vor răni, aşa că trebuie să-ţi păstrezi încrederea şi doar să ai mai multă grijă în cine ai încredere şi a două oară. a Gabriel Garcia Marquez
Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inimă. a Gabriel Garcia Marquez
Fereşte-te deopotrivă de prietenia duşmanului şi de duşmănia prietenului. a Nicolae Iorga
Un prieten seamănă cu o haină. Trebuie să-l părăseşti înainte de a se fi uzat. Dacă nu, te părăseşte el. a Jules Renard
Nu-ţi ofensă prietenul, împrumutându-i merite dăruite de noi. a Rabindranath Tagore
Un bun şi sigur prieten e conştiinţa ta: n-o ucide, ci laş-o să moară odată cu ţine. a Nicolae Iorga
Statusuri prietenie falsa.
Statusuri prieteni falsi.
Statusuri prieteni tradatori.
Did you enjoy this post? Why not leave a comment below and continue the conversation, or subscribe to my feed and get articles like this delivered automatically to your feed reader.

June 8th, 2010 at 16:24
PRIETENIA E FRUMOASA…CAT TINE,DUPA bataie
June 10th, 2010 at 17:19
Te iubesc…Te doresc…dUte DrAq K glumesc….:D
June 10th, 2010 at 17:22
o prietena adevarata trebuie sa fie langa tn…la bine si la rau…dar mai bine zis sa fie langa tine in orice clipa,,,:*
June 11th, 2010 at 12:13
Un prieten bun, un zâmbet curat .
>:D<.!
June 11th, 2010 at 22:46
inaite prietenul la nevoie se cunostea acum sa sucit prietenul la femeie se cunoaste
June 17th, 2010 at 08:51
ok!
ce cod tre’ să-ţi trimit???
te-am marcat în blogroll da’ nu pricep
June 17th, 2010 at 15:31
OK
June 28th, 2010 at 18:23
Prietenia este mai mult ca familia
July 11th, 2010 at 14:08
nu se stie niciodata cand prieteni te sapa pe la spate ,sau nici cnd ai pr falsi ,prietenia este nemuritoare indiferent d ce spun alti despre tn ,u fa ceti place nu te mai abtine :_P
August 1st, 2010 at 13:45
Moartea….?E un fleac …poti muri de multe ori
August 1st, 2010 at 13:46
E sa’mi trag palme cati LOSERI imi dau BUZZ:))
August 6th, 2010 at 21:26
trec prin momente grele prietena cea mai buna este plecat nustiu ce sa fac.cu ea am impartit si bune si rele dabia ast sa se reintoarca…..si tot ce am spus este adevarat
August 6th, 2010 at 21:30
prietenia este lucrul cel mai depret in viata….prietenii adevarati ii gasesti greu….dar cand ii gasesti sa ii gasesti pe cei potriviti caci dak nu……. am prieteni adevarati dar o iubesc mult pe a mea turcoaica amide
August 28th, 2010 at 21:55
ma tot ce spune akolo ,,,parka ar fi un vis,,,,
chestya ie ka in ziua de azi nu prea se mai gasesk prieteni adevarati care sa nu te minta sau sa nu te barfeasaka:-s,,,orcat am fi noi in europa….kam tot invidiosi am ramass
frum statusurile ,,,,da hai sa nu ne mai mintim asa si sa ne trezim din visul frumos si sa revenim la cosmarul nostru……….am intrat in ue(uniunea europeana)traim ku niste comunisty…..
August 31st, 2010 at 21:01
invatza sa pretzuiesti adevaratele valori nu toate fraierele sexi sunt comori
September 5th, 2010 at 15:39
My name is pupic..is known …I from pe botic ……la tn fraiere…..
September 9th, 2010 at 12:07
Prietenia este o floare ce infloreste in gradina vietii,ingrijest-o sa nu se ofileasca niciodata,o floare ce leaga doua inimi care se iubesc
September 10th, 2010 at 13:32
prietenia eu un talisman norocos can tiai pierdut prietenul ti sa rupt talismanul
October 7th, 2010 at 14:39
Un prieten bun iti cunoatse trecuul , dar totusi este alaturi de tine..Te sustine in prezent si te incurajeaza in viitor ..
:x:X
October 7th, 2010 at 14:40
scz ..:d
cunoaste trecutul **
:p
October 9th, 2010 at 20:08
buna seara buna seara….prieteniia insemna fratie pt cei care nu stiu si nu intelesg…eu am 2 prieteni o fata si un baiat care sunt fratii intre eii..si eu sunt a 3 intre ei..si ne iubim ca 3 fratii si ne respectam intre noi suntem impreuna de 4 ani si am invatat multe de la viata am trecut prim momnte bune si rele si neam sustinut unul pe alta…pt incultii care nu stiu ce inseamna PRIETENII..SI SCZ celorlantii..am zis duar pt cei care nu stiu ce e PRIETENIE
October 13th, 2010 at 17:57
Nu poti afla niciodata adevarul daca nu minti
October 23rd, 2010 at 11:52
…Prietenia-i un ocean
Ca multi ar vrea sa-l treaca
Dar pan la malul celalalt
Aproape toti se ineaca… ..Prieteni nu se prea vad in ziua de az si
deaceia nu trebuie sa ne bazam p ei
October 24th, 2010 at 09:52
Pot sa se cutremure munti Pot se clatine dealuri Dar iubirea noastra nu se va termina
October 28th, 2010 at 18:08
Друзей нужно любить а они будут тебя уважать.
November 1st, 2010 at 18:00
SA IUBESTI fara conditii
SA VORBESTI fara intentie
SA DARUIESTI fara motiv
SA TII LA CINEVA fara explicatii
ai aparut ca un abur si de atunci imi insotesti pasii precum aerul…nu am uitat primul sarut caruia inca ii mai simt amprenta….:(
November 5th, 2010 at 10:04
“Prietenul bun la nevoie se cunoaste”
November 8th, 2010 at 09:00
Prietenia nui totul . Ea mai are si parti rele . DaR NICIODATA prietenia nu e totul
November 14th, 2010 at 19:05
eu sunt prost ca mah faci tu…..iar tu esti prosti din nastere=))
November 18th, 2010 at 19:48
un prieten nu se uita la femeia ta nu te fute pe la spate si nici nu te sapa ….. pe drek!!!!!!!
November 18th, 2010 at 19:51
est o tarfa …est i curva …. ce pula mea ai vrea sa ma insor cu u………????????????
November 18th, 2010 at 19:52
uni prieteni se cunosc la scandal …. alti la femei …alti bautura ….eu ma cunosc la tote………
November 26th, 2010 at 19:01
Prietenia este o haina valoroase care nu se arunca la prima pata:)
November 28th, 2010 at 09:43
prieteni care sunt gelosi nu trebuie bagati in seama…prieteni uneorite tradeaza…sa nu ai incredere in unii prieteni;);):):):*:*:X:X
November 29th, 2010 at 12:55
Nu sunt singura in ploaie si vant
Am cea mai buna prietena de pe pamant
December 19th, 2010 at 14:13
Am ganduri ce m-apasa si prieteni de-mi dau plasa.Niciunde nu’s acasa,dar cu zambetul pe buze spun ca nu imi pasa.
December 20th, 2010 at 17:26
GRESEALA DE MOARTE E SA IUBESTY DOAR UN BAYAT .AUZI UH IUBESTE 5 10 Ca da ai de unde alege
January 24th, 2011 at 17:28
Prietenia e ca iubirea : Vine , pleaca , isi cere scuze .. Apoi te fute :>
January 24th, 2011 at 17:32
Daca n`ai pe cine iubii .. Prietenii iti vin in ajutor
. Daca n`ai pe cine mintii . Prietenii te ajuta . Ei te`au nascut apoi te`au ingropat . Prietnei nu exista , Nici dusmani , Iubeste`l pe el , El te`a creat ! Iubeste`ti prietenii .. Ei te`au inviat ! . Pitagora nu te ajuta cat ei .. Ei iti dau sa copiezi . Pitagora iti da de invatat . Profa iti spune “hey” Iti da un 4 si bye . Prietenii te sprj. Si-ti spun : “Frate . Nu e primul .. Mergi inainte ! Va fi bine
! “
January 24th, 2011 at 17:39
Numele prietenilor tai :B – boschetar C – cretin D – dobitoc F – fraier G – gunoier H – huligan I- ipocrit J – k – Kunk L – lopatar M – mort N – nebun O – P – prost R – retardat S – sasait T – tampit U – V – vagabont
February 1st, 2011 at 09:31
prietenia este la fel ca si un sutien greu de gasit si intodeauna aproape de inima ta!!!
February 7th, 2011 at 15:56
un prieten e acelea care te sustine cand bei si te felicita cand faci greseli….e cel mai bun prieten!
February 15th, 2011 at 15:15
un prieten adevarat te face sa vezi viatza asha kum e fara sa ramai dezamagit de realitate
February 15th, 2011 at 20:16
A fost odata ca’n povesti
A fost la o adika
Din rude mari imparatesti
O prea mijto gagika
Si era una la babci
Shi mandra haimanaua
Avea un cur shi nijte craci
De te’apuca damblaua
Se fute azi
Se fute maine
Stateau la coada vagabonzi la rand ca la smntana[By:x
Deuu]
February 27th, 2011 at 13:29
ai naibii de dusmanii d**u de prieteni
March 28th, 2011 at 18:37
niciodata sa nu ai inkredere in prietenul tau cel mai bun ka el te poate dezamagi ori kind….
April 5th, 2011 at 21:34
EU NU-S DECIT OFRUNZA,PIERDUTA-N ASTEPTARE PE CARE VINTUL TOAMNA O DUCE-NDEPARTARE,CETI PASA TIE CU O FRUNZA MAI PUTIN CIND TOT PAMINTUL ESTE DEATITEA FRUNZE PLIN
April 8th, 2011 at 12:25
Prietenia care s-a sfarsit inseamna ca nu a existat niciodata
April 9th, 2011 at 21:52
..frumoasai prietenia sa nu o lasi sa piara cai ia va fi a anilo de sc:*:*
April 26th, 2011 at 11:08
Ai uitat de ce`i ce ti`au fost aproape … dar nu de cei care au fugit peste noapte;):D
May 5th, 2011 at 14:04
viata nu e grea……:Xdar adk ai alaturi de tn un prieten nu-ti va lipsi nimik:nici dragoste nici afecitune nici intelegerea…prietenia pe viata e cel mai bun lucru pe care til doresti cel mai mult din viatza,fara un pireten/a…..te vei zimti singur/a
May 14th, 2011 at 18:48
am invatat ca nu toty prieteni sant prieteni si cei care nu mai sant nau fost de loc:((-geani boss 1
May 30th, 2011 at 15:41
N-am shtiut ca te voi putea iuby dar te-am iubyt si acum suntem cele mai bune pritene si nimeni si nimic nu ne va mai putea desparti niciodata una de alta.Chiar nici invidia celor din jurul nostru nu va putea razbate peste strinsa noasta pritenie.Sa stii mereu ca eu iti voi fi aproapele tau si nu voi pleca de linga tine atunci chind te vei sinti singura sau te vei sinti rau.
July 1st, 2011 at 10:49
Daca cineva iti intoarce spatele tu nu il intoarce! Daca cineva te injura tu nu`l injura! Daca cineva iti da o palma tu intoarce si celalalt obraz !! <3
September 8th, 2011 at 15:23
Doamne,fereste’ma de prieteni k de dusmani ma feresc singura !!!;);)
October 1st, 2011 at 16:43
am ochii verzi stralucitori , un chip senin imbietor , un glas dulke akrisor si o atingere de puisor
2. nu uita nikiodata sa zambesti pt ca nu sti nikiodata cn s-ar putea indragosti de zambetul tau
January 30th, 2012 at 17:18
Vei darui,vei pretui…PRIETENIA-o vei primi…
January 30th, 2012 at 17:19
Daruiesti si primesti,daca PRIETENIE-ti doresti
January 30th, 2012 at 17:20
Nu glumi pe seama persoanelor pe care le consideri PRIETENI caci ei te vor parasi si cu greu te vor ierta daca nu vei dovedi ca sunt cu-adevarat prietenia TA…
January 30th, 2012 at 17:20
Pretuiesteti prietenii pe care ii mai ai…Caci Prietenia e pretiosul lucru pe care poti sa-l ai si sa-l dai
January 30th, 2012 at 17:21
Stiu ca vrei sa te predai…dar iti spun eu acum…PRIERTENIA este PRETIOSUL lucru pe care nu il gaseai…
January 30th, 2012 at 17:21
Te-au inveselit,Te-au sprijinit…pentru ca ei sunt…PRIETENII
January 30th, 2012 at 17:24
DacA ciNeva tE RaNestE SufLEtEstE nu Mai STa Pe ganDUrI da DrUmuL Si ZaMBestE!!!!!:D:D:D:*:*:*
January 30th, 2012 at 17:35
“Stii, ea nu e sora mea pe bune dar sunt o norocoasa ca am gasit`o dintr`atata lume. Si ma iubesste si o iubesc si innebunesc .Cand nu e langa mine n`am unde sa ma adapostesc:x”
k 2 surori am fost una pt alta si dak mi’ai sp cei rau ti’am ascultat sfatul,niciodata nu am putut stii
bn sa trec peste u sau u peste mn
February 8th, 2012 at 08:28
cand un priten de inseala inseama ca nu te-a apreciat:((
February 21st, 2012 at 09:40
Nu rupe firul unei prietenii pentru ca chiar daca il legi la loc … nodul ramane.
March 22nd, 2012 at 18:31
Rrieteneia nu este un lucru simplu. Ea nu se face asa usor si prin ce prieteni ai .
March 25th, 2012 at 15:01
Daca ai un prieten bun nu il lasa pentru orice fleac,pentruca prietenul este langa tine cand iti este greu si intelege prin ce treci nu altcineva;)
April 2nd, 2012 at 18:51
Prietenia este o intelegere o prietenie intre doi prieteni
May 11th, 2012 at 15:09
Tot ce e bun se Sfarseste cu o durere sau cu ceva mai rau …O bucatica mica din INIMA ti se sfarma sau nu mai exista,….Si atunci prieteni indepartati nu mai stiu nici cum te cheama…:))